Pages

Wednesday, July 4, 2012

Scrisoare către Papă


Dragă Papă,


Săptămâna trecută căscam gura pe la Piazza del Popolo,  când mi-am dat seama că sunt foarte foarte aproape de granița cu Vaticanul. Așa că mi-a venit ideea să vizitez două țări într-o zi, ca atunci când m-am dus pe Costa del Sol, în Spania și într-o zi am fost în Gibraltar și în altă zi în Tanger, ceea ce este oricum mai mișto decât treaba cu Vaticanul, pentru că Maroc este pe alt continent așa că am putut să spun că în două zile am fost în trei țări și pe două continente, cu feribotul, bineînțeles, că doar nu-s Iisus, acest prim surfer al omenirii, să merg pe apă. Oricum, între noi fie vorba, mersul pe apă nici nu mai e așa mare șmecherie, recunoaște că i-a luat fața lui Iisus  Armostrong ăla, cu mersul pe Lună. Am încheiat paranteza.

Așa că în vreo douăzeci de minute de mers pe jos, am ajuns din centrul Romei în centrul Vaticanului, fără să se uite cineva la mine în pașaport sau să-mi cotrobăie prin geantă. Pe bune, aproape că am crezut că Vatican e o țară făcută la vrăjeală pe care ai inventat-o tu, ca să-ți faci de cap pe banii credincioșior, doamne iartă-mă.

Băi frate, dar ai polițiști. Ok, sunt chipeși și foarte prietenoși, chiar pozează frumos în camera când le zici: “Hey guys, say cheese”! Dar nu pricep, de ce ai nevoie de polițiști? Eu credeam că tu ai avut aprobare de la atotputernicul pentru treaba asta cu Vaticanul și mă gândesc că dacă te-a lăsat să-ți faci regat, te și protejează necondiționat. Sau polițiștii ăștia buni de reclame la chiloți Calvin Klein sunt uneltele Domnului? Dacă da, să știi că dumnezeu are gusturi bune la bărbați, deci ori e gay, ori e femeie, părerea mea.

Și să știi că eu chiar am vrut să intru în biserica aia a ta, a mare, jur că am vrut! Faza e că nu sunt genul de creștină care stă la coadă, în soare, ore întregi, ca să pupe oase sau să intre într-o biserică, cât ar fi ea de mare. Habar n-am dacă ai avut ocazia să ieși la plimbare prin Roma, dar știi câte biserici sunt acolo, în care poți să intri când vrei, să stai cât vrei, să te rogi de sfinți să te ajute cu una, cu alta, să îi dezbraci din priviri pe preoții catolici și virgini (vorba vine!), să îți dai check in pe Facebook ca să pari dusă la biserică etc. De fapt, dacă ar avea wi-fi gratuit, cred că ar veni mai multă lume la bisericile din Roma că mari sunt, răcoroase sunt, preoți drăguți și călugărițe simpatice au, ce să vrei mai mult într-o zi fierbinte de vară? Poate o bere, dar deja exagerez.

După care am zis să îți vizitez muzeul. Dar sincer, mă Papă, dă-o în puii mei de treabă! Cinșpe euro intrarea pe vremurile astea? Nu te mai saturi? Cred că ai strâns la bani că ai putea să salvezi economia mondială și șă finanțezi o colonizare pe Marte. Care e faza cu intrarea? Plătești commision lui dumnezeu sau vreo taxa de protecție? Înțeleg să plătim pentru femei, pentru droguri, pentru alcool, dar tu ne pui să plătim și ca să ne apropiem de dumnezeu? Cum dracu vine asta? Eu îți recomand să îți revizuiești strategia de marketing, dacă vrei să și credem că dumnezeu ne iubește pe toți. Că de exemplu, la Vatican eu am constatat pe pielea mea că dumnezeu îi iubește doar pe ăia care au minim cinșpe euro la ei.

Și dacă tot vorbim de bani, ia explică-mi și mie te rog, cum se face că tu ești miliardar, în timp ce sute de milioane de catolici mor de foame? Când ai fost în vizită de lucru în America latină (jură-te că n-ai făcut tu și niște plăjică pe Riviera Maya!) ai cheltuit niște milioane de euro, că tu nu călătorești așa, oricum, ai o armată de oameni după tine, zici că ești Madonna în turneu mondial când pleci o săptămână undeva. Și când zic Madonna, mă refer la cântăreața aia care nu mai e virgină de când era mică, nu la tipa care l-a născut pe personajul principal din best seller-ul tau, fată mare fiind. Și amărâții aia de mexicani, deși leșinați de foame, au zis să fie ospitalieri și să-ți facă altar de firmă, că te știu în fițe, că tu nu speli creierii la fraieri în orice condiții. Ai fi putut să fii băiat de treabă și să refuzi altarul ăla, să îi îndemni mai bine să bage curent electric și apă curentă de banii ăia, că poate nu știi, dar electricitatea și toaleta în casă nu sunt o normalitate pentru toți mexicanii. Dar mă rog, degeaba dezgropăm morții, fuse și duse. Și apropo de continentul american. Cum se face că în biblie, nici unul dintre scriitorii fantomă care au contribuit la această măreață operă, n-a zis nimic de dinozauri? Deci, cruda realitate este că oamenii sunt fascinați de dinozauri. Și eu zic că e mai bine să terminați cu propaganda aia cum că fosilele de dinozauri sunt plantate de doamne-doamne ca să ne testeze credința în cartea sfântă și să te faci că găsești din greșeală o evanghelie numai și numai despre dinozauri, printr-o peșteră  adâncă, că altfel eu prevăd că ești mâncat. Treaba ta…

Mai târziu așa, am cam sfeclit-o, că mi-a venit să fac pipi. Prin Roma, toaletele publice sunt cam răruțe așa că eu frecventam McDonald’s în astfel de momente. Și bineînțeles că tu nu ai McDonald’s la Vatican! Ar fi fost și culmea, că, la o adică, McDonald’s, această afacere mondială care face miliarde din vânzarea unor mizerii oamenilor, pentru tine este concurență, nu?  În sfârșit, până la urmă am dat de o toaletă publică care culmea, mai era și moca. Așa a zis doamna de la intrarea că pee is free. Holly shit! Să nu-mi spui că doar pipi era moca! De la tine mă aștept la orice, pe bune.

Să știi că am plecat foarte nedumerită de la Vatican. Faci multe chestii contradictorii, nu mai înțeleg nimic. Ești lacom ca un tiran, strângi ban pe ban, trăiești în lux dar nu dai nimic săracilor. Cheluiești de parcă ești Jay Z și Beyonce la un loc, mâine-poimâine te văd la MTV Cribs, doamne ferește. Ți s-a pus pe homosexualii ăia, zici că e păcat dacă se căsătoresc, pe preoții tăi nu-i lași să se însoare, să fută și ei o pizdă regulamentar, dar când molestează copii îi ierți, doar că îi muți în altă parohie, ceea ce tu zici că e pedeapsă, eu zic doar că le oferi prospături monștrilor ălora. Dar cine sunt eu să judec, nu? 

Și nu știu ce ți-a venit să admiți public că este viață în Univers. Culmea e că ai făcut-o chiar cu simț de răspundere, ai organizat ditamai conferința pe tema asta, la care a participat și astronomul șef al Vaticanului. Ei, și la faza asta iar m-ai pierdut. Pe noi ne bați la cap să credem că în cer e raiul, dar tu îți iei astronom personal. De ce? Nu crezi ce spui? E ok, nici noi nu credem ce spui. Dar nu cumva ție ți-e frică să nu dea extratereștrii buzna și să îți facă praf biznisul ăsta al tău? Nu cumva ai semnat contract cu NASA pe bani mulți, ca să te lase să spui cui te-o mai crede, că primul extraterestru care pune piciorul pe Terra e neam cu gizăs, astfel încât tu să faci o continuare la biblie și eventual un film la Hollywood? Pun pariu că faci anticameră pe la Oprah, să îi convingă pe oameni că așa e, că ai văzut că are mai multă trecere la prostime, decât ai tu. Deh, vremurile se schimbă. Știu că ai vrea tu să mai fie ca pe timpuri, când papa era sculă pe basculă și cine nu era de acord ardea pe rug. Să tot fi papa, în condițiile alea! Chiar îmi pare rău de tine, la faza asta. Dar sunt sigură că o să treci peste, cu ajutorul unui psiholog bun, că doar îți permiți, nu ești vreun sărăntoc să treci peste probleme cu post și rugăciune.

Of, Papă, Papă. Să știi că rândurile astea, ultimele, le scriu plină de rușine. Am avut niște gânduri mai erotice, pe parcursul vizitei la Vatican, în sensul că mi-am cam imaginat cum ar fi să i-o trag unui călugăr franciscan. Pe bune, recunoaște și tu, sunt foarte sexy, cum merg ei așa, desculți pe asfaltul fierbinte, cu sforile alea încinse la brâu, sălbatici și primitivi. Mereu mi-au plăcut bărbații care parcă doar ce-au ieșit din peșteră, și în ziua de azi, când nu mai am loc de hipsteri și metrosexuali la cosmetică, călugării ăștia sauvage sunt ca o gură de aer proaspăt la Roșia Montană peste vreo cinci ani, când vor fi terminat de forat canadienii. Și mă gândeam, cum ar fi să păcătuiesc cu un călugăr din ăsta și după aia să vin la tine sub balcon să fac mișto de tine. Dar iar exagerez, te rog, nu mă lua în seamă. Conform standardelor tale, oricum, o să ajung în iad în toate religiile. Și apropo de iad, până la urmă l-ai localizat? E sub pământ? Ai un departament de geologie care se ocupă de problema asta sau ții legătura cu ceilalți papi care au rezidență permanentă acolo?

No, hai că se făcu ora de rugăciune. Pentru tine, că eu mă duc la o bere. Numai bine, doamne ajută, te pup.
Lavinia Vanilia

P.S. Te gândești cum aș arde pe rug, nu-i așa? Păi cum să ard, măi băiete? În flăcări, ca Ana Lesko. Te-am prins! Vezi că și tu ai fantezii? Hai pa.

XOXO Lavinia Vanilia








Ce am mai făcut la Roma? Citeşte aici şi aici

16 comments:

Anca said...

Fain de tot. M-a amuzat postarea ta. Ai un talent nemaipomenit!

Si... crezi ca franciscanii calugari nu vor fi avut si ei niscai fantezii erotice? Pe care sa le fi turnat apoi la spovedanie? Haida-de!:))
In orice caz, grozav! Papa nu s-ar supara, dar... ar face ata de cord!

Anca said...

Cu permisiunea ta, te adaug in blogroll.

Lavinia said...

Sunt mișto rău franciscanii ăia.:)) Mă bucur că te-ai amuzat. Te mai aștept pe aici.

Unknown said...

Daca-ti raspunde...as vrea sa aflu si eu :))
M-am amuzat.
Ce ma mir e ca un ti-au sarit inca in cap credinciosii.

Lavinia said...

Am primit niste mesaje pe email despre cum o sa putrezesc si in iad. Si chiar si sora-mea m-a facut pacatoasa:)) Daca imi raspunde, mi-ar placea sa ma cheme la Vatican, sa ma traga la raspundere. Si sa-mi plateasca drumul, ca parca as mai da o raita prin Roma:)))

vienela said...

Elly, vad ca stiai de existenta Laviniei in blogosfera si nu mi-ai spus si mie. Noroc cu Tomata, ca i-a facut reclama pe FB.
Lavinia, ai mai castigat un cititor fidel, unul care a ratacit cuvintele din cauza uimirii provocate de articolul tau. Felicitari!!!

Lavinia said...

Mă bucur că ţi-a plăcut articolul. Bine ai venit pe la mine:)

fata popii said...

Mi-am adus aminte de un banc cu ocazia zilei de astazi :)) e in ton cu povestea ta ;)
Intr-o zi la papa la Vatican vine directorul firmei `Coca-Cola` si ii spune papei:
- Parinte, daca schimbi rugaciunea `Tatal Nostru` din `Tatal nostru care esti in ceruri,..... painea noastra cea de toate zilele` in `cola noastra cea de toate zilele`, iti dau 100.000 de dolari.
- Nu, fiule, Biserica nu ingaduie asa ceva.
A doua zi, vine din nou directorul:
- Parinte, daca schimbi doar UN CUVANT, mare lucru, iti dau un milion de dolari.
- Nu,fiule,nici gand(papa statea putin pe ganduri)
A doua zi:
- Parinte, daca schimbi `Tatal Nostru` din `Tatal nostru care esti in ceruri,... painea noastra cea de toate zilele` in `cola noastra cea de toate zilele, iti dau o suta de miliarde de dolari (pe un ton exasperat)
Papa sta putin pe ganduri, apoi isi suna secretara:
- Auzi, mai, cat mai avem contractul cu fabrica de paine??

Lavinia said...

Fata popii, vezi ca nu te mai califici pentru a fi trecuta pe acatiste. Spui blasfemii, imi iei vorbele din gura:))))

D-Petre said...

Se poate contrasemna scrisoarea ?
:) :) :)

Lavinia said...

Putem s-o facem si petitie:)

amiralul said...

http://www.youtube.com/watch?v=MeSSwKffj9o

cred ca o stii deja

Unknown said...

Biserica e cea mai mare afacere neimpozabila din toate timpurile. Religia si biserica sunt lucuri complet diferite, religia este dreptul omului sa creada ca daca in viata asta munceste si e bun si harnic isi ia salariul dupa moarte si biserica te pune sa platesti dinainte taxele pentru salariul ala:))

Lavinia said...

Teoretic sunt diferite dar biserica asta nesimtita are grija sa le amestece bine pana par acelasi drac, astfel incat omul simplu nu-si mai da seama ce si cum si il confunda pe popa cu dumnezeu. Eu, una, n-am treaba nici cu una, nici cu alta, nu pot sa cred in nici un zeu mai mult decat in mine:) Mi-e cunoscut numele tau, parca de la Loredana te stiu? Sau te confund? Te stiu in sensul ca te-am vazut la ea pe facebook:)

dj joy said...

Cel mai bun articol, de departe! (sau e doar liber cugetatorul din mine) Sell the Vatican - feed the world!

Lavinia said...

Mersi:) Da, si eu sunt de acord sa vindem Vaticanul. S-ar termina criza mondiala.